FACILITATI FISCALE 2024
Puteţi beneficia de anularea majorărilor de întârziere, restante la data de 31 august 2024, inclusiv, în temeiul prevederilor Ordonanţa de urgenţă nr. 107/2024 pentru reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare în domeniul gestionării creanţelor bugetare şi a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al României în anul 2024, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, privind instituirea unor facilităţi fiscale până la data de 31 august 2024!
Se anulează majorările de întârziere aferente obligaţiilor de plată principale, datorate bugetului local al Sectorului 2 al Municipiului Bucureşti, restante la 31 august 2024 inclusiv şi administrate de Direcţia Generală Venituri Buget Local Sector 2, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele conditii:
a) toate obligaţiile bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv, administrate de organul fiscal local, se sting prin orice modalitate prevăzută la art. 22 din Legea nr. 207/2015, cu modificările şi completările ulterioare, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024;
b) sunt stinse prin orice modalitate prevăzută de art . 22 din Legea nr. 207/20 15, cu modificările şi completările ulterioare, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, toate obligaţiile bugetare principale şi accesorii administrate de organul fiscal local cu termene de plată cuprinse între data de 1 septembrie 2024 şi data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024;
c) debitorul să aibă depuse toate declaraţiile fiscale, până la data depunerii cererii de anulare a accesoriilor inclusiv. Această condiţie se consideră îndeplinită şi în cazul în care, pentru perioadele în care nu s-au depus declaraţii fiscale, obligaţiile fiscale au fost stabilite, prin decizie, de către organul fiscal local;
d) debitorul depune cererea de anulare a accesoriilor după îndeplinirea în mod corespunzător a condiţiilor prevăzute la lit. a)-c), până la data de 25 noiembrie 2024 inclusiv, sub sancţiunea decăderii.
Cererile şi notificările pot fi depuse la ghişeele D.G.V.B.L. Sector 2;